Ce moment mai bun pentru o întâlnire cu Paul Surugiu decât finalul verii, când toată lumea începe să numere câte zile au mai rămas până începe să împodobească el bradul?! Am vorbit despre succesul său, dar și despre glumele pe seama succesului său, despre viața personală cu care este atât discret, despre cei care-l iubesc de atât timp, dar și despre cei care-l ironizează…
Ai implinit pe 23 august, varsta de 41 de ani. Cum simti vârsta asta? Cum ai sarbatorit?
Ca pe-o experiență, așa o simt! Nu sunt omul care să dea foarte mare atenție vârstei, deși părul alb îmi face deseori în ciudă! La 41 de ani, mă simt un om bogat, care-a evoluat și și-a depășit constant condiția, din toate punctele de vedere. Sunt un artist căruia îi place ce face, care e fericit cu zona sa de public și cu genul muzical ales, nefiind pus în situația de a face compromisuri în artă de dragul difuzărilor sau al banilor! Eu la 41, mă simt undeva pe la 20 și ceva! Un adolescent pus pe muncă și pe nebunii, gata să surprindă! Tocmai de asta simt că n-am făcut nici jumătate din câte pot face și pot arăta eu în general! Ziua mea a picat anul acesta în cursul săptămânii! Telefonul mi s-a blocat de vreo 3 ori de la atâtea mesaje, încât la un moment dat am fost nevoit să-l închid. Nu sunt omul petrecerilor și nici al surprizelor, astfel că mi-am luat o mâna de prieteni apropiați și am celebrat în stilul nostru caracteristic, liniștiți, cu o muzică și o mâncare bună alături, fericindu-ne de ce avem și de ce ne-am mai putea dori de la viață!
Spune-mi o amintire amuzantă de ziua ta dinainte de ’89, cand 23 august avea alta semnificatie.
23 august era cea mai importantă zi din România atunci. Eu unul eram foarte haios. Eram un puștan exaziat de faptul că tot orașul a ieșit, cu steaguri și urale, să mă sărbătorească pe mine. Așa-mi imaginam eu până pe la vreo 6-7 ani, când am înțeles, de fapt, că altcineva era personajul principal. Și-atunci am zis că fac eu în așa fel încât să știe lumea că pe 23 e ziua lui Ciprian, nu doar a țării! Oricum atunci sărbătorile erau altfel! Pe 23 august mergeam cu toții la un mare grătar, la ștrand la Turda, dansam, petreceam, ne bucuram de fiecare moment! Eram oameni simpli, dar simplitatea asta a noastră de-atunci a ajuns prost înțeleasă ulterior! De obicei, frumusețea vremilor și fericirile stau exact în aceste lucruri aparent banale, dar care peste ani oferă o însemnătate deosebită perioadei! Mie mi-ar face plăcere să mă întorc în copilăria de dinainte de 89, cu toate plusurile și minusurile ei! Aș fi probabil, la fel de fericit!
Cum a fost vara aceasta pentru tine? Unde ți-ai petrecut vacanta?
A fost o vară plină! Eu de obicei iarna dorm mai puțin, pentru că atunci e vârful meu, dar se pare că și vara am probleme cu somnul din pricina muncii! N-am avut vacanță, pentru că așa am ales, dar nu mă plâng din cauza aceasta! Am muncit, am avut spectacole, am străbătut drumurile patriei, iar în timpul liber rămas m-am relaxat serile cu prieteni apropiați, la răcoare și noaptea am pictat de zor, pentru că atunci funcționez și pentru că inspirația mea e legată de aceste ore nebune! Eu în general urăsc vara, deși sunt născut în acest anotimp, iar anul asta am preferat să fug de caniculă pe cât se poate! Iar vacanță în adevăratul sens al cuvântului nu am mai avut de vreo câțiva ani! Mi-e greu să mă desprind complet, deși sunt conștient că uneori mi-ar face bine asta! Atunci când ești artist independent, când muncești cot la cot cu echipa ta, de la promomovare până la act artistic în sine, e mai dificil să te rupi! Dar eu sunt împăcat cu ideea că viața mea e o continuă vacanță, asta pentru că ador ce fac și pentru că orice-ar fi, eu nu mă plictisesc niciodată!
S-a terminat vara, lumea deja numără câte zile au mai rămas până începi tu să împodobești bradul. Spune-mi sincer dacă te deranjează în continuare glumele pe seama hitului tău și dacă a existat, totuși, o glumă pe care ai gustat-o…
Dar nu am fost niciodată deranjat de glumele pe seama acestui cântec! În fond, tocmai acestea i-au adus popularitatea, deși în esență e o piesă simplă, de câteva măsuri, despre părinți și bucuria de a petrece Crăciunul în familie. Eu înțeleg anumite poante, dacă-s făcute cu simț de răspundere, cu umor și nu au intenția de a transforma totul într-un grotesc. Mă amuză și pe mine poveștile cu bradul, iar dacă ele dau atât de bine, de ce să nu le acceptăm, atât timp cât cei ce le fac nu au alte scopuri! Nu suport în schimb mitocănia și miștocăreala ieftină, dorința impetuoasă de a ieși în față și nesimțirea. Cu astea nu mă am! Uite, că tot împodobesc iar brazii României în luna decembrie, vă aștept pe toți la concert, în mai toate orașele țării, inclusiv în București, de pe 4 decembrie până la finalul lunii, să vedeți că Paul Surugiu-Fuego nu înseamnă doar acest cântec, ci cu totul și cu totul altceva!
Ai de gând să compui un hit care să detroneze “Împodobește, mamă, bradul”?
Există aceste piese, doar că ele au scăpat de „ochiul vigilent” al haterilor și atunci nu au ajuns la o notorietate atât de pronunțată, mai ales că noi, artiștii independenți, nu suntem difuzați intens pe radio ( mai deloc ) din motive care rămân în continuare necunoscute pentru mine. Am aproape 600 de piese în repertoriu, care includ mai multe genuri muzicale – pop, pop-rock, balade, folclor, colinde. Noțiunea asta de hit e destul de ciudat înțeleasă la noi. Eu sunt de părere că un hit ( o piesă de succes ) nu este cea care e difuzată de 10 ori pe zi la radio, timp de câteva luni, apoi pierzându-se în neant. Un hit e un cântec care rămâne pe buzele și în mintea oamenilor în ani, care are melodicitate și poate fi fredonat, care e nelipsit de la evenimente, care ajunge să se identifice cu artistul care-l cântă!
Nu toți colegii de breaslă îți sunt prieteni, cum ar fi Cheloo de la Paraziții sau Tudor Chirilă. Îmi închipui că Paraziții n-ai ascultat niciodată, dar muzica lui Tudor?
Ai să râzi, eu consider că n-am dușmani. Așa vreau eu să fiu, un naiv care crede că e loc pentru toată lumea sub soare. Nu-mi dau cu părerea despre munca altora, pentru că nu sunt în măsură să judec sau să dau verdicte. Îmi apreciez toți colegii, pentru că fiecare dintre noi avem publicul nostru și nu cred că suntem mai interesanți dacă intrăm în vreun fel pe felia celuilalt. Tudor Chirilă este, după cum am mai spus, un om talentat, un actor cu har. Firește că i-am ascultat muzica, pentru că eu n-am nimic cu nimeni!
Te-ai gandit vreodata să-ți schimbi stilul muzical? Ai primit propuneri în acest sens?
De ce-aș face-o? Sincer, să te apuci să te consideri spectaculos și să faci schimbări majore doar de dragul impresionismului, e o mișcare care nu ajută în ani. În schimb am diversificat! Pentru cei ce-mi cunosc repertoriul știu că în ultimii ani eu am un sound modern al pieselor, chitară electrică, tot felul de inovații care dau bine și potrivesc cu mesajele mele. În primul rând, foarte importante sunt pentru mine textele. Un cântec trebuie să transmită ceva, să spună o poveste. Nu voi intra pe zona de comercial, doar pentru a fi acolo, cu atât mai mult cu cât eu am fost în zona respectivă. Da, am primit în ani numeroase propuneri și am avut idei de proiecte speciale! Nu le-am eliminat, doar că nu le-a venit încă vremea!
Dar tunsoarea ai fost vreodată tentat să ți-o schimbi?
Tunsoarea oricum nu mai este cea de la începuturi. Nu mai am de ani de zile cărare pe mijloc! Am variat, pe-aceeași temă! În primul rând, îmi stă cel mai bine în felul acesta! Apoi, ca la Andreea Esca, e un element de identificare asupra mea și n-aș vrea să stric asta! Nu cânt din păr, asta e cert, astfel că mă concentrez mai mult pe ce fac! Deci nu, nu vreau să schimb ceva ce funcționează bine!
Ai fost cerut vreodată în căsătorie de o admiratoare?
Am primit, pe parcursul anilor, tot felul de cadouri atipice de la publicul meu, inclusiv scrisori cu cereri în căsătorie. Vedeți voi, eu sunt un om apropiat de public, stau cu orele după concerte și dau autografe, ori fac poze. Trebuie să existe desigur, și o limită! Dar cumva acesta a fost un alt mare avantaj al meu. Popularitatea mi-am câștigat-o în timp pentru că eu în esență sunt un om popular. Oricât de greu ar fi fost, oricât de obosit, mereu am stat la autografe și am povestit cu oamenii, pentru că publicul e cel care ne așează pe locul cel merităm în ani!
Mai ai admiratori care cred după atât timp că ești fiul Irinei Loghin?
Când am fost prima oară în turneu în America cu doamna Irina, toată lumea credea asta și oricât am fi încercat noi să distrugem mitul, nimic nu-i clintea. Da, mai sunt oameni care cred asta, dar nu mă deranjează! În fond, proiectul acesta a avut succes enorm în primii lui ani! Eu am mers pe premisa că este o colaborare onorantă, pe o zonă pe care nu o încercasem până atunci! Dar nu mă așteptam să avem un asemenea impact! Am colindat împreună mai bine de jumătate de lume, toată România și Republica Moldova, iar asta ne-a unit și cumva relația noastră de azi nu e departe de statutul de mamă și fiu. Iar dacă oamenii cred asta, eu mă bucur!
Ce trăsături ai moștenit de la mama ta, Eugenia?
Ohoh, mama a fost cea care mi-a insuflat de mic copil dragostea pentru muzică, pentru această profesie, sesizând talentul pe care-l am. Ea și-a dorit mereu să cânte, dar conjuncturile nu i-au fost cumva favorabile. Semăn și fizic cu mama și cumva am împrumutat multe trăsături de caracter de la ea. Dar ce e cel mai important e faptul că mi-a oferit o educație temeinică, știind să mă direcționeze să iau deciziile corecte. Alături de tata, au făcut numeroase sacrificii pentru ca eu să pot ajunge unde sunt azi și n-am decât cuvinte de laudă pentru ei. Și-am mai moștenit de la mama, deși n-aș fi vrut, faptul că-s gurmand, o trăsătură care ne dă de furcă în lupta cu kilogramele!
Ești unul dintre cei mai discreți artiști în privința vieții personale. Există lucruri pe care le-ai schimba dacă ai da timpul inapoi?
Vedeți voi, noțiunea de viață personală nu e întâmplătoare. Ea a fost definită tocmai ca anumite lucruri din viața unor oameni care au privilegiul de a ajunge în viața celorlalți, să rămână doar a lor. Personal, îmi scriu bucuriile și dezamăgirile zilnic pe Facebook, încercând din experiențele mele, să ofer publicului ceva învățăminte. Nu aș schimba nimic din tot ce sunt sau am trăit pentru că așa cum mă vedeți azi, ce însemn eu în prezent e un cumul al tuturor experiențelor trăite, fie că au fost fericite sau mai puțin plăcute. Plus că nu mi-ar place să dau timpul înapoi, eu netrăind în trecut, fiind un om al clipei și-al viitorului!
Dacă tragi linie si faci o contabilitate a celor 41 de ani, ești mulțumit, fericit? Mai sunt lucruri pe care vrei să le bifezi?
Nu simt vârsta de 41. Eu mă consider un adolescent în continuare care nu a făcut nici jumătate din câte mai are de arătat. Sunt bine cu mine, am multă pasiune de dăruit și dorință de a face lucruri mărețe. Nu-mi simt vârsta, iar firele astea albe multe din părul meu sunt așa, de decor, eu în suflet simțindu-mă în permanență un adolescent! De dorit, nu mai vreau prea multe! Firește că-mi vreau prietenii aproape pentru mult timp, vreau sănătate, care-i din ce în ce mai precară în rândul tuturor, liniște și răbdare! Restul le fac eu, așa cum am reușit să fac, cu bune și rele, în cei aproape 25 de ani de carieră! Și n-ar strica și mai mult timp liber, pentru a picta și pentru a ajuta, pentru a sta cu oamenii dragi și a găsi noi surse de inspirație.
Dar există cineva în viața ta acum? Îți dorești un copil?
Personal, nu m-a interesat niciodată viața unui om, la scara meschină, fie că este în fața reflectoarelor ori în spatele acestora! Parafrazând o idee a lui Daniel Cristea, din dialogurile sale cu Octavian Paler, nu am fost niciodată preocupat de „picanterii biografice”, mai mult sau mai puțin speciale, dezvăluiri de un senzaționalism precar, intimitatea văzută ca bun de vânzare, pe gaura cheii. Pe mine mă interesează, în cazul unor persoane care au privilegiul de a fi în fața reflectorului, iluziile și principiile, creația, esențele, ceea ce îl face pe respectivul să fie altfel! În rest, totul e identic! Nu fac din asta o mare dramă, dar e valabil în cazul tuturor, și mă repet, ce e al nostru, trebuie să rămână doar al nostru!
Ce pregătești profesional în perioada care urmează?
De obicei vorbesc mai puțin despre ceea ce voi face. E un soi de obicei care a dat roade în timp. Chiar și așa, în linii mari, pot să spun că am o toamnă full! Am două expoziții de pictură în septembrie, la Iași și la Constanța, spectacole nenumărate, un single sau două noi, așa cum mi-am obișnuit publicul și desigur, luna decembrie, în care voi colinda țara în lung și-n lat, într-un nou turneu național de colinde și cântece de sărbătoare, în peste 25 de orașe importante. Anul acesta vreau să propun ceva diferit, și ca repertoriu și ca prezentare, sper doar să-mi iasă ideea. Vă aștept la sala de spectacol să vedeți un repertoriu special și să ne bucurăm împreună de magia celei mai frumoase sărbători, Crăciunul!
Ce muzica asculta Paul Surugiu? Dacă am face un top 5 al pieselor ascultate de tine in această vară…
Asta e o întrebare dificilă! ( râde ) Ascult în general, așa cum îmi place mie să-i spun, muzică bună. Dar acest concept de muzică de calitate e greu de definit. Sunt adeptul melodiilor cu mesaj și al celor în care melodicitatea e la loc de cinste, nefiind alterată de modernism. Mă inspiră muzica rusească, de ieri până azi, ei având un cult pentru genul „chanson”, promovând egal, mai toate stilurile existente pe piața lor. De asemenea, ascult evergreen-uri, pornind cu muzica interbelică, până la nemuritorii 70, 80, dar și folclor românesc autentic. E greu să fac un top, mai ales unul al verii. Încerc totuși să includ pe lista scurtă a preferințelor mele muzicale, orice piesă ABBA, care este un etalon din punct de vedere muzical, o școală pentru muzicieni. Mai apoi vin cu artiștii ruși, gen Filip Kirkorov, Alla Pugacheva, Sofia Rotaru sau Nikolay Bascov. O ador și pe Tina Turner sau pe Isabel Pantoja și pe Juan Gabriel, două voci emblemă ale spațiului latin. Muzica ușoară românească e la loc de cinste în playlistul meu și desigur, după cum spuneam, piesele nemuritoare ale folclorului! Din zona comercială, îmi place ce scoate Delia, Elena Gheorghe sau Andra! Ah, și nu mă ascult deloc pe mine în timpul liber! E literă de lege!
Ce moment din carieră ți-ai dori sa retrăiești?
Pot să fac o listă întregă? Nu sunt vanitos, dar aș vrea să le retrăiesc pe toate, crede-mă! E greu să alegi, din 20 de ani, un moment reprezentativ. Poate că mi-aș dori să repet momentul de la debut, de la Mamaia, din 1993, când am participat la interpretare și din păcate o ploaie teribilă a întrerupt transmisia la TVR, astfel că acea seară nu se află în arhivele televiziunii și nici prestația mea, cu două piese în primă audiție compuse de profesorul meu, cel mai mare descoperitor de talente din România, George Grigoriu. Ori poate toate spectacolele prin Basarabia, cu mii de oameni care ne aplaudau, pe mine și pe marele Grigore Vieru, promovând amândoi dragostea de țară și de limba română. Sau momentul în care am primit cea mai importantă distincție în stat, în Republica Moldova, de la președintele Nicolae Timofti, titlul de „ARTIST AL POPORULUI”, pentru merite culturale.
Vrei să renunți la numele de scenă Fuego?
N-am cum să fac asta și nici nu-mi doresc sincer! De vreo doi ani am introdus numele de Paul Surugiu în toate materialele mele, rog lumea să mă prezinte astfel. Dar de Fuego nu am cum să scap, pentru că este pseudonimul care m-a făcut celebru și care, ani de zile, m-a așezat în fața și în urechile oamenilor. Într-adevăr, acum, la imaginea și genul muzical pe care le promovez, Fuego nu mai este de mare actualitate. Dar nu îl șterg cu buretele! Ne-am înțeles bine până acum și de acum încolo încercăm să facem lumea să înțeleagă că pe mine mă cheamă Paul Surugiu, iar Fuego a fost un nume de scenă! Oricum ar fi, dincolo de titulatură, e mult mai important ce faci în fața publicului. Adică actul artistic, care trebuie să fie peste orice nume de pe lumea asta! Acela îți este de fapt, cartea de vizită!
Ai absolvit teatrul, ai și jucat la Teatrul din Pitești. Povesteste-mi puțin despre această latură mai puțin cunoscută a activității tale.
Nu am avut foarte multe roluri în teatru, din păcate, pentru că am fost nevoit să aleg între asta și muzică, și desigur că alegerea ați putut să o vedeți în ani. Într-adevăr, sunt un absolvent de teatru și mi-ar fi plăcut să pot da viață mai multor caractere pe scenă. În schimb, în 2013, alături de Adriana Piteșteanu, am realizat spectacolul TESTAMENT, un one man show, unde oamenii mă pot vedea și în această ipostază, de actor, interpretând versurile lui Grigore Vieru, adăugând și muzică și tot felul de sentimente și trăiri interesante.
De vreo doi ani ai dat naștere proiectului ART BY FUEGO, legat de picturile tale. Ai renunța la muzică pentru pictură?
Nu cred că voi fi pus vreodată în situația de a face o astfel de alegere. Eu sunt un om pasionat de pictură, un amator, un autodidact în schimb, care-a vrut să evolueze și care, de unul singur, încearcă să facă lucruri frumoase pe pânză. Îmi place și mă relaxează și consider că-mi investesc timpul liber cu mare folos, mai ales că acest proiect a ajuns în doi ani să facă atâtea performanțe, o mulțime de expoziții, și cel mai important, din fondurile obținute, să sprijine peste 130 de artiști și tineri extrem de talentați. E o satisfacție pe care nu o pot descrie în cuvinte și care mă împlinește în momentul de față!
Sursa: https://okmagazine.ro